Exercițiu de mobilizare a rezerviștilor din București și Ilfov, între 5 și 12 octombrie

Exercițiu de mobilizare a rezerviștilor din București și Ilfov, între 5 și 12 octombrie
Sursa: X - Jurgen Nauditt

Ministerul Apărării Naționale organizează, în perioada 5–12 octombrie 2026, exercițiul de mobilizare „MOBEX B-IF-26”, în București și județul Ilfov. Acesta urmărește verificarea pregătirii populației pentru apărare și evaluarea capacității instituțiilor de a acționa în cazul declarării mobilizării totale.

La exercițiu participă structuri ale MApN, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Potrivit MApN, la sosirea în unitățile militare, rezerviștilor le vor fi verificate cartea de identitate, ordinul de chemare și livretul militar. Aceștia vor participa la un instructaj privind securitatea și sănătatea în muncă și vor fi supuși unui consult medical pentru stabilirea aptitudinii provizorii de a desfășura activitățile din program.

Va avea loc și o evaluare psihologică, prin completarea unui formular și o discuție cu un psiholog. Ulterior, rezerviștii vor primi uniforme militare și armament, iar hainele civile vor fi depozitate în saci individuali, inscripționați cu numele fiecăruia.

Programul include o ședință de tragere în poligon și activități practice de instrucție sanitară, protecție chimică, biologică, radiologică și nucleară, instrucție genistică, comunicații și informatică, precum și pregătire tactică.

MApN precizează că neprezentarea la exercițiile și antrenamentele de mobilizare se sancționează cu amendă de la două la șase puncte, iar refuzul de a primi ordinul de chemare, cu amendă de la opt la 16 puncte. Potrivit ministerului, un punct reprezintă 20% din salariul minim brut pe economie.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: