EXCLUSIV: Virgil Andronescu – 100 de ani de la preluarea mandatului de primar al Constanței

Se împlinesc 100 de ani de la preluarea administrației de către cel care a rămas în istoria Constanței, ca un primar cu viziune asupra evoluției și dezvoltării orașului de la malul mării -Virgil Andronescu.

Începând cu luna ianuarie 1922 și până în noiembrie 1925, administrația Constanței a fost preluată de către primarul Virgil Andronescu, care a observat dezastrul din timpul mandatului generalului Mărășescu. Nicolae Mărășescu fusese în fruntea administrației constănțene pentru o perioadă scurtă de timp, doar câteva zile, în ianuarie 1922. Noua comisie interimară a fost forțată să restabilească ordinea, pentru crearea unui viitor care să conducă la o dezvoltare naturală a orașului. În dorința și viziunea primarului Andronescu, se putea observa energia de a remedia neajunsurile suferite de oraș, probabil și datorită perioadei de transformare prin care a trecut orașul și populația, solicitând un efort comun de a trece, căutând ca administrația din acest mandat să fie o tranziție între sistemul vechi și cel nou.

Noua administrație sub mandatul primarului Virgil Andronescu trebuia să rezolve cu prioritate problemele orașului, astfel, s-a recurs la o împărțire a sarcinilor și îndatoririlor, bazate pe cunoștințele legate de gospodărirea comunală. Realizarea recensământului populației Comunei Constanța, în viziunea primarului Virgil Andronescu, constituia un aspect foarte important, întrucât numărul populației dădea valoare orașului. Bunul mers al gospodăriei comunale era condiționat de a avea o finanțare cât mai bună. Din acest punct de vedere, cu cât ar fi existat o varietate de soluții care să genereze venituri mai mari, cu atât se putea crea drumul mult mai ușor și mai rapid spre dezvoltare. Era foarte greu de schimbat într-un timp scurt a unei stări de fapt, datorită războiului care lăsase răni adânci, aceasta cu atât mai mult cu cât nevoile după încheierea războiului erau cu mult mai mari și mai grele decât cele care au precedat războiul. Această situație era cunoscută, orașul fusese devastat, de aceea, ce se construise timp de peste 40 de ani se spulberase în 2 ani și jumătate de ocupație, lăsând o imagine aproape de nerecunoscut a feței orașului.

În afara acestei stări grave în care se găsea orașul Constanța, administrațiile care au fost timp de 2 ani nu au căutat să ia măsuri cel puțin pentru ameliorarea stării critice, ba chiar mai mult, lucrurile au mers din ce în ce mai rău. Dovadă în acest sens era faptul că, la momentul preluării mandatului de către Virgil Andronescu, orașul era lipsit de pâine, apă, lumină, combustibil, adică tot ce era strict necesar. Uzinele erau arse, străzile se aflau într-o stare deplorabilă prin comparație cu cele de la sate.

Ca o datorie morală, V. Andronescu afirma că „ nouă, deci ne-a căzut greaua sarcină de a îndrepta această situație nenorocită, căci altfel ni se va zice și nouă că am fost simpli trecători pe la Comună și pentru a duce la cât mai bun sfârșit ceea ce ne-am hotărât să facem, avem nevoie de bani” . Prioritățile de rezolvare a problemelor erau multe, cum ar fi fost necesitatea pavajelor, a iluminatului electric, canalizare, construcții de școli, biserici, uzine, etc., întrucât lipseau, iar Constanța, unicul port maritim al României Mari, nu putea fi lăsat în această stare deplorabilă. Refacerea orașului reprezenta și un mesaj pe plan extern, demonstrând străinilor care doreau să vină la Constanța că, deși războiul întrerupsese activitatea edilitară pentru o perioadă de timp, prin eforturi conjugate și gospodărire rațională se reușise îndreptarea răului pricinuit.

Aceste stări trebuiau, de fapt, să fie argumente suficiente pentru îndeplinirea conștientă a datoriei morale față de oraș, precum și deschiderea la sacrificii și fermitate în realizarea proiectelor propuse. Gravitatea în care se afla orașul era foarte bine cunoscută de membrii Consiliului Comunal, cel puțin în privința, părții de jos ( zona veche) a Constanței, a faptului că străzile asfaltate se aflau stricate din cauza transportului mărfurilor ce se făceau din port spre oraș și din oraș către port, iar pentru refacerea acestor străzi necesita un buget cu foarte mulți bani, iar primăria nu dispunea de aceste fonduri.

Războiul produsese pagube serioase în rândul populației, iar normalizarea traiului nu reprezenta doar aspectul legat de hrană, ci în primul rând de un confort minim, ca populația să beneficieze de un acoperiș deasupra capului. Cei întorși de pe front trebuiau sprijiniți și ajutați în demersul de a-și construi o casă. Iluminatul electric și necesitatea înființării tramvaielor electrice erau chestiuni foarte importante, mai ales că raza orașului se extinsese. Din aceste motive se propunea concesionarea mai întâi a iluminatului public și a tramvaielor. Dezvoltarea orașului în 1923 și mărirea suprafeței impunea nevoia de parcuri, prelungirea străzilor, iar toate acestea nu se puteau realiza fără extinderea periferiei orașului.

În ședința din 18 mai 1925, Virgil Andronescu arăta că prin parcelările care s-au făcut, orașul era într-o dezvoltare neobișnuită, sub raportul înmulțirii construcțiilor, așadar și a măririi razei orașului. Rezolvarea acestei chestiuni edilitare și de interes general nu mai putea fi amânată. Se impunea înființarea liniilor de tramvai pe străzile orașului și pe distanțele Constanța-Băile Mamaia, și Anadalchioi, urmând ca ulterior să se electrifice și alte trasee necesare, cum ar fi fost Viile Vechi, satul Brătianu, etc.

Rezultatele nu au fost însă cele așteptate, întrucât la termenele anunțate nu s-a prezentat nici un concurent, pentru că primăria nu avea un caiet de sarcini întocmit.

Se pot observa cu ușurință eforturile și viziunea primarului Virgil Andronescu pentru dezvoltarea orașului Constanța, chiar și în condițiile grele de după război.

Autor: Prof.dr. Răzvan-Raul Ivan/ Editor: Natalia Vrânceanu

NOTĂ: Documentul cu semnăturile în original din una de la ședințele de consiliu comunal al orașului Constanța sunt preluate de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța, Fond Primăria Constanța (1878-1950), dosar 39/1923.