Farul Constanța va juca acasă cu FC Hermanstadt

Farul Constanța va juca acasă cu FC Hermanstadt
Sursa: Tudor Băluță/ Sursa foto: farulconstanta.com

Campioana en-titre, Farul Constanța nu a mai repetat evoluția de excepție din sezonul trecut și, după terminarea primei părți de campionat, echipa condusă de Gheorghe Hagi este pe loc de play-out.

Urmează partea a doua a sezonului regular. Alte 15 etape în care Farul Constanța va trebui să-și revină și practic să-și îndeplinească obiectivul de perfomanță, clasarea printre primele șase echipe din campionatul intern.

Din punct de vedere fotbalistic, gruparea de la malul mării a ratat până acum prezența într-o fază superioară din Cupele Europene (Liga Campionilor sau grupele Conference League).

Cauzele care au condus la eșecuri sunt numeroase – numărul mare de meciuri în Cupele Europene (preliminariile din Liga Campionilor și Conference League), numeroasele accidentări, dar și subțirimea lotului din punct de vedere valoric a condus la aceste evoluții care nu sunt pe placul managerului Gheorghe Hagi, dar nici a fanilor echipei constănțene.

În ultima etapă ca primei părți de campionat, Farul Constanța reușit doar un rezultat de egalitate cu ultima clasată FC Botoșani.

În aceste condiții, iată cum arată și clasamentul SuperLigii după prima parte a sezonului regular:

1          FCSB                     15            9          4          2          28-15 31p

2          CFR CLUJ              15            9          3          3          28-14 30p

3          RAPID                   15            8          5          2          31-17 29p

4          HERMANNST.      15           5          8          2          22-14 23p

5          U CRAIOVA          15            6          5          4          21-16 23p

6          PETROLUL            15            4          9          2          19-16 21p

7          FARUL                   15            6          3          6          21-23 21p

8          SEPSI                   15            5          4          6          18 -18 19p

9          U CLUJ                  15            4          7          4          22-23 19p

10       UTA ARAD           15            4          6          5          17-21 18p

11       OȚELUL                 15            2          11       2          11-11 17p

12       POLI IAȘI              15            4          5          6          16-20 17p

13       VOLUNTARI        15            4          4          7          17-26 16p

14       FCU CRAIOVA      15           4          3          8          24-28 15p

15       DINAMO               15           2          4          9          9-26   10p

16       FC BOTOȘANI       15          0          7          8          14-30 7p

Prima etapă din partea secundă a sezonului regular se va desfășura după următorul program:

Liga I, Etapa 16

Vinei, 10 noiembrie

Ora 20:30 Sepsi – Rapid

Sâmbătă 11noiembrie

Ora 14:00 Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești

Ora 18:45 Poli Iași – CFR Cluj

Ora 21:00 Farul – Hermannstadt

Duminică 12noiembrie

Ora 13:30 FC Botoșani – FC Voluntari

Ora 16:00 Universitatea Craiova – Dinamo

Ora 21:00 FCSB – FCU 1948 Craiova

Luni 13 noiembrie

Ora 20:30

UTA – Oțelul Galați

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: