FCSB campioană, Farul cotinuă lupta pentru locul 2

După trei victorii consecutive, Farul a pierdut sâmbătă, scor 2-1, partida de pe Arena Națională cu FCSB, bucureștenii devenind cu acest prilej noii campioni ai României.

FCSB avea nevoie de un egal în fața campioanei Farul Constanța, iar gruparea roș-albastră, împinsă de la spate de cei aproximativ 30.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională, a obținut victoria.

După un start de meci timid din partea ambelor formații, Darius Olaru a inventat o pasă excelentă, mingea a ajuns la David Miculescu, iar acesta l-a învins pe Buzbuchi (min 26). Octavian Popescu putea majora avantajul echipei gazdă, dar extrema FCSB-ului a fost blocată de Buzbuchi. În a doua repriză, dominația celor de la FCSB s-a accentuat, aceștia având ocaziile de a marca.

Gazdele nu au avut însă un final de meci liniștit. Louis Munteanu a trimis o centrare excelentă pentru Rivaldinho, iar brazilianul l-a executat pe Târnovanu cu o lovitură de cap excelentă (min 79).

Scorul final a fost stabilit de o greșeala la golul doi al gazdelor, în care reușita lui A. Băluță a fost validată deși mingea părăsise anterior suprafața de joc.

FCSB – Farul 2-1 (1-0)

Au marcat: Miculescu (min.26), Băluță (min.85) / Rivaldinho (min.79)

Cartonașe galbene: Ngezana (min.37), Lixandru (min.54),  Oct.Popescu (min.78), Olaru (min.86) / M. Popescu 73, Casap (min.90+3)

Au evoluatFCSB (antrenor Elias Charalambous): Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Dawa, Ov.Popescu – Lixandru, Șut, Olaru – A.Băluță (min.90 Alhassan), Miculescu, Oct.Popescu (min.87 Pandele). Rezerve: Udrea, Vlad – Panțîru, Haruț, Antwi, Toma, Alhassan, Radaslavescu, Andronic.

Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Buzbuchi – Sîrbu (min.46 Benchaib), Larie (min.67 Nedelcu), M.Popescu, Gustavo – Vînă (min.78 Casap), Queiros, Grameni (min.67 N.Popescu) – Ganea, L.Munteanu, Andronache (min.46 Rivaldinho). Rezerve: Mușat – Grosu, Dănuleasa, Kiki, Boli, Deaconu.

Au arbitrat: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Ferencz Tunyogi (Zalău – Sălaj) și Stelian Slabu (Brașov). Arbitru rezervă: Cristian Moldoveanu (Sf. Gheorghe – Covasna)

Arbitru VAR: Szabolcs Kovacs (Carei – Satu Mare)

Arbitru AVAR: Vasile Marinescu (București)

Observator arbitri: Eduard Dumitrescu (Pitești – Argeș)

Observator joc: Romulus Chihaia (București).

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: