Fragmente de drone descoperite în mai multe zone din Tulcea și Constanța. Două aveau încărcătură explozivă
Mai multe fragmente de drone au fost descoperite vineri, 11 septembrie, pe litoralul românesc și în apele Mării Negre. Două dintre acestea aveau încărcătură explozivă și au fost neutralizate în siguranță, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.
Prima intervenție a avut loc în zona Câșla Vădanei din județul Tulcea, între Sulina și Sfântu Gheorghe. O echipă EOD a MApN a evaluat două fragmente de dronă eșuate pe plajă și a stabilit că acestea nu conțineau explozibil.
La Periteașca, tot în județul Tulcea, Poliția de Frontieră a identificat alte două fragmente pe plajă. Unul dintre acestea avea încărcătură explozivă și a fost neutralizat de o echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații. Celălalt fragment a fost preluat de Garda de Coastă.
Alte două fragmente de dronă au fost semnalate de o navă comercială în Marea Neagră, la aproximativ 46 de mile marine est de Midia. Acestea au fost recuperate de o navă de patrulare a Gărzii de Coastă și nu prezentau pericol pirotehnic.
În zona Edighiol–Periboina din județul Constanța, o echipă EOD a MApN a observat din elicopter resturile a patru drone, în timpul verificării unui obiect suspect semnalat de Garda de Coastă. Printre acestea se afla și o dronă-interceptor care avea explozibil la bord. Toate elementele au fost puse în siguranță și neutralizate.
Ministerul Apărării Naționale a transmis că rămâne în stare de alertă și menține o capacitate ridicată de monitorizare și reacție, în cooperare cu instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.






Fii primul care comentează acest articol.