Grindeanu, despre susţinerea Guvernului Mureşan: Nu văd că există această posibilitate sau e una extrem de redusă
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că şansele ca parlamentarii social-democraţi să voteze Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan sunt "extrem de reduse", în condiţiile în care acesta nu le-a transmis programul de guvernare.
Grindeanu a fost întrebat dacă a mai vorbit la telefon cu Siegfried Mureşan miercuri, după ce l-a aşteptat pe premierul desemnat la sediul central al PSD, unde acesta nu a mai ajuns.
"Nu. Eu sunt deschis. Sigur, în zilele următoare am un program pe care îl cunoaşteţi, nu o să fiu în Bucureşti, dar colegii mei sunt. Dacă se doreşte a se discuta pe programul de guvernare, nu pe ceea ce am văzut ieri, evident că suntem disponibili. (...) Deocamdată nu au considerat politicos nici măcar să ne trimită un program de guvernare, pentru că ceea ce s-a trimis aseară, şi aţi văzut şi voi, nu poate fi numit un program de guvernare. Eu nu alerg, şi PSD nu aleargă după întâlniri cu Siegfried Mureşan şi cu echipa domniei sale, dacă doreşte să aibă dialog, ieri am fost aici, aşa cum ştiţi, aproape toată ziua până după-amiază, după aceea l-am anunţat că sunt la partid. Am fost disponibil. Acum mai sunt câteva ore după care intru într-un program care ţine de întâlniri regionale pe care le am cu colegii din PSD", a spus acesta la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă mai există posibilitatea ca PSD să voteze un executiv condus de Siegfried Mureşan săptămâna viitoare, Grindeanu a spus: "Păi la modul cum se comportă domnul Siegfried Mureşan, dumneavoastră ce credeţi? (...) Nu văd că există această posibilitate sau e una extrem de redusă. Modul în care înţelegi să-i tratezi pe cei de la care aştepţi voturi, mă rog, înseamnă că avem noi dreptate, şi anume că domnia asta chiar nu-şi doreşte să fie prim-ministru. Domnia sa îşi doreşte să facă un joc politic, cum l-a făcut şi peste vară, încercând să-şi crească anvergura politică . (...) Nu vreau să dau declaraţii care să dea drumul la alte replici. Cert este că în acest moment bunăvoinţa noastră, deschiderea noastră a fost tratată aşa cum aţi văzut. Asta este, o să vedem la vot".
Sorin Grindeanu a reiterat că Siegfried Mureşan ar trebui să îşi depună mandatul şi a precizat că documentul transmis de premierul desemnat, care conţinea liniile directoare ale programului de guvernare, i-a fost trimis prin WhatsApp.
Grindeanu: Dacă voi fi desemnat premier o să fac tot ce ţine de mine să am un Guvern care să treacă de Parlament
Miercuri, liderul PSD a declarat că, în cazul în care va fi desemnat pentru funcţia de premier, o să facă tot ce ţine de el pentru a propune un Guvern care să treacă de votul Parlamentului şi nu va încerca din primul minut după nominalizare "să rupă" toate posibilele punţi de dialog cu cei de la PNL şi USR.
"Vă spun sincer, dacă o s-ajungem în acel scenariu, o să fac tot ce ţine de mine ca să am un Guvern care să treacă de votul Parlamentului. Dar, să ajungem în acea situaţie. Deocamdată nu suntem. (...) În niciun caz nu voi avea atitudinea pe care o are acum Siegfried Mureşan şi nu voi încerca din primul minut după ce am fost nominalizat să rup toate posibilele punţi de dialog cu cei de la PNL-USR sau să stau şi să mă gândesc dacă accept sau nu nominalizarea", a punctat Grindeanu.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.