Gropile de gunoi municipale, sub lupă. Controale în toată țara
Garda Națională de mediu, cu sprijinul celor de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a demarat, începând de astăzi, controale tematice la toate depozitele de deșeuri municipale clasa B din România, informează Ministerul Mediului.
Controalele sunt interjudețene, adică sunt efectuate de echipe din alte județe decât cele în care se află depozitele, pentru a garanta obiectivitate și controale reale, nu formale.
„Vrem ochi proaspeți, controale riguroase și fără complicități. Este un pas mic, dar important, pentru a reda încrederea oamenilor că legea se aplică cu adevărat, în mod egal, peste tot. Vara aduce pericol real de autoaprinderi în gropile de gunoi. Nu mai vrem să vedem comunități care se sufocă în fum, zile întregi, din cauza nepăsării sau a lipsei de acțiune. Ce s-a întâmplat la Aninoasa nu trebuie să se mai repete”, a declarat ministra Diana Buzoianu.
Ce se verifică:
- Respectarea autorizațiilor de mediu
- Condițiile de stocare a deșeurilor
- Riscuri de incendiu, acumulări de biogaz, substanțe incompatibile
- Planuri de prevenire și intervenție în caz de incendii sau accidente ecologice
Acțiunea se va încheia pe 10 iulie, iar concluziile vor fi publicate într-un raport național.



Fii primul care comentează acest articol.