UPDATE: Ilie Bolojan, chemat la audieri la DNA
Premierul demis Ilie Bolojan a ajuns în această dimineaţă la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat ca martor în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos, care - în septembrie, anul trecut - a fost în audienţă în biroul său.
Bogos este acuzat de instigare la şantaj şi cumpărare de influenţă.
În acest dosar este urmărită penal şi Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului. Ea este bănuită de „complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.
DNA acuză că în 3-4 noiembrie 2025 Cristina Trăilă, în calitate de secretar general adjunct al Guvernului, ar fi sprijinit demersurile lui Mihai Barbu, care era și lider al PNL Vaslui, de a-l înlocui din funcție pe directorul DSVSA Vaslui cu o persoană agreată de Fănel Bogos, unul dintre principalii jucători de pe piața avicolă din România.
UPDATE:
"Audierea s-a referit la circumstanţele audienţei acordate de premierul Ilie Bolojan omului de afaceri Fănel Bogos. Premierul a făcut toate precizările solicitate, pe care, de altfel, le-a comunicat şi public de fiecare dată când a fost întrebat despre acest subiect", a a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria.






Fii primul care comentează acest articol.