Ilie Bolojan și-a prezentat bilanțul celor aproape 16 luni de guvernare: deficit redus și investiții mai mari, dar consum în scădere

Ilie Bolojan și-a prezentat bilanțul celor aproape 16 luni de guvernare: deficit redus și investiții mai mari, dar consum în scădere

Premierul interimar Ilie Bolojan a prezentat luni, 19 octombrie, bilanțul celor aproape 16 luni de guvernare, susținând că România se află pe calea redresării economice, după ce a preluat un deficit bugetar de 9,3%, o economie bazată pe consum finanțat prin împrumuturi și riscul pierderii unor fonduri europene. Șeful Executivului a apărat măsurile fiscale adoptate, inclusiv majorarea TVA, și a anunțat o reducere a deficitului bugetar și o creștere a investițiilor în primele opt luni ale anului 2026. 

Bolojan a descris mandatul său drept unul dificil, marcat de crize interne și externe, provocări economice și sociale și de necesitatea unor decizii nepopulare. Potrivit acestuia, la începutul mandatului, România se confrunta cu un deficit bugetar ridicat, blocaje în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și o scădere a încrederii din partea Comisiei Europene și a piețelor financiare.

„Predau viitorului guvern o Românie aflată pe calea redresării corecte, cu experiența unei guvernări fără minciună, fără populism și cu respect pentru oameni”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul interimar a susținut că măsurile de ajustare bugetară au fost necesare pentru evitarea unei crize economice și pentru reducerea deficitului. În acest context, el a justificat majorarea taxei pe valoarea adăugată prin nevoia de a aduce rapid venituri suplimentare la bugetul de stat.

„Dacă nu am fi început o reformă ordonată, ar fi urmat o criză care ar fi lovit țara întreagă și fiecare familie ar fi simțit puternic acest lucru. Am fost obligați să începem prin majorarea TVA. Trebuia să aducem urgent bani la buget și să reducem deficitul”, a afirmat Bolojan.

Șeful Guvernului a recunoscut că măsurile adoptate au avut efecte asupra nivelului de trai și că numeroși români au fost nevoiți să își ajusteze cheltuielile. El a subliniat că oamenii evaluează activitatea unui guvern în funcție de prețuri, salarii, pensii și siguranța locului de muncă, nu doar prin intermediul indicatorilor macroeconomici.

Bolojan a susținut, totodată, că scăderea consumului și încetinirea creșterii economice au fost legate de renunțarea la un model bazat pe cheltuieli finanțate prin împrumuturi, pe care l-a descris drept „toxic”.

Potrivit datelor prezentate de premierul interimar, execuția bugetară din primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,5 miliarde de lei, comparativ cu 102,5 miliarde de lei în aceeași perioadă a anului trecut. Bolojan a indicat o reducere de 1,53 puncte procentuale.

Premierul a mai declarat că România a evitat retrogradarea din partea agențiilor de rating, ceea ce a permis menținerea accesului la finanțarea deficitului bugetar.

În ceea ce privește investițiile, valoarea acestora ar fi crescut de la 82 de miliarde de lei în primele opt luni din 2025 la 107 miliarde de lei în perioada similară din 2026. Potrivit lui Bolojan, peste două treimi din suma aferentă anului curent reprezintă plăți pentru proiecte europene.

De asemenea, cheltuielile de personal ale statului au însumat 122 de miliarde de lei în primele opt luni din 2026, cu 4,3 miliarde de lei mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Întrebat dacă și-ar fi dorit mai mult sprijin din partea președintelui Nicușor Dan în timpul mandatului, Ilie Bolojan a afirmat că orice ajutor din partea partenerilor este binevenit atunci când Guvernul trebuie să gestioneze o situație dificilă.

Referitor la posibilele tensiuni apărute după decizia de majorare a TVA, premierul a susținut că toți oamenii de decizie din România cunoșteau necesitatea acestei măsuri.

Bolojan a fost întrebat și despre controversele din timpul mandatului său, respingând acuzațiile formulate la adresa sa, pe care le-a descris drept „alegații”. El a susținut că perioada în care a condus Guvernul a demonstrat că statul poate funcționa cu mai puțină risipă a banului public și cu mai multă transparență.

Prezentarea bilanțului are loc cu o zi înaintea votului de învestitură pentru noul Guvern, condus de premierul desemnat Luca Niculescu. Parlamentul se va reuni marți, 20 octombrie, în ședință comună, iar pentru a obține votul de încredere, noul Executiv are nevoie de cel puțin 233 de voturi favorabile.

PNL a anunțat că va susține învestirea Guvernului Niculescu, deși partidul a decis să intre în opoziție și nu va face parte din noul Executiv. Liberalii au condiționat sprijinul de respectarea angajamentelor privind deficitul bugetar.

Dacă Parlamentul aprobă învestirea, Ilie Bolojan își va încheia mandatul de premier, iar noul Guvern va prelua responsabilitatea conducerii Executivului. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: