Incendiu de proporții pe un câmp de lângă Medgidia
Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe un câmp din Medgidia, în zona Școlii Nr. 2. La fața locului au intervenit inițial două autospeciale de stingere, însă, din cauza extinderii rapide a flăcărilor, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă patru mașini. De asemenea, în jurul orei 14 au mai fost suplimentate forțele de intervenție, astfel că numărul autospecialelor angrenate pentru stingere a ajuns la nouă. De asemenea, au mai fost solicitate ajutoare din județele limitrofe, dar și din partea pompierilor aflați în timpul liber.
După mai bine de opt ore de luptă cu flacările, la ora 22:05, incendiul este lichidat, a anunțat ISU Dobrogea. Din primele estimări au ars 175 ha vegetatie uscată, 4 ha litiera și un autoturism în totalitate. De asemenea, au fost salvate 77 patrupede.






Fii primul care comentează acest articol.