Închisoare pe viață pentru tânărul din Corbu care și-a ucis vecinul și i-a violat fiica
Tânărul de 29 de ani din localitatea Corbu, a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă, printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Constanţa, fiind acuzat că anul trecut a pătruns în casa vecinilor săi şi a comis, printre altele, o crimă şi un viol, scrie Agerpres.
Judecătorii Curţii de Apel au respins ca nefondat apelul inculpatului împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa. Potrivit sentinţei judecătorilor Tribunalului Constanţa, tânărul acuzat de omor calificat, viol, tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal a fost condamnat la detenţie pe viaţă. Inculpatul este, totodată, obligat să plătească daune materiale şi morale în valoare totală de peste 2 milioane de euro. Tânărul le-a spus anchetatorilor că scopul său iniţial a fost de jaf, deoarece era consumator de droguri şi avea nevoie de circa 2.000 de lei, dar pentru că a găsit doar 250 de lei în casa vecinului său, tată a trei copii, a vrut să se răzbune. La locuinţa suspectului au fost găsite mai multe bunuri care au probat săvârşirea faptelor, printre care maceta cu care a comis crima.
În iulie 2021, poliţiştii au fost sesizaţi în timpul nopţii, prin apel 112, de către o adolescentă de 15 ani, că o persoană a pătruns în locuinţa sa, din localitatea Corbu, şi a întreţinut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor a fost înjunghiat în zona abdomenului. După comiterea faptelor, atacatorul, care avea faţa acoperită cu o cagulă, a fugit.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.