INS: România are 9 pensionari la 10 salariați
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,079 milioane de persoane în 2021, în scădere cu 49.000 de persoane faţă de anul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi.
Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,654 milioane de persoane, cu 21.000 persoane mai puțin faţă de 2020.
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Există însă variaţii semnificative în funcție de zonă – de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Ilfov, la 16 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, 14 la 10 în Giurgiu şi Vaslui şi 13 la 10 în Botoşani.
În 2021, pensia medie lunară, luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.- plătite de casele de pensii, a fost de 1.666 lei, în creştere cu 11,1% faţă de anul precedent.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.