ISU Dobrogea, 59 de intervenții în ultimele 24 de ore

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au desfășurat, în decursul ultimelor 24 de ore, 59 misiuni de salvare.

45 de situații au necesitat acordarea primului ajutor, o misiune a fost desfășurată din cauza unui accident rutier, alte 6 situații au reprezentat aterizare/decolare elicopter, fum pe casa scării într-un bloc din Constanța, intervenție în urma căreia au fost evacuate din apartamentul inundat de fum, atât proprietara cât și câteva pisici. De asemenea, s-au asigurat măsuri PSI la o conductă de gaze.

Două incendii majore la spații de locuit, în decurs de doar câteva ore

Pompierii militari au intervenit, în cursul dimineții de joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Cernavodă. Flăcările au cuprins acoperișul comun a opt locuințe. Peste 60 de subofițeri și ofițeri au lucrat pentru localizarea și stingerea incendiului timp de mai multe ore. La fața locului au intervenit cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, un SMURD tip B și autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijin, s-au deplasat câte două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la inspectoratele pentru situații de urgență din Ialomița și Călărași. Douăzeci și cinci de persoane s-au autoevacuat din case. Nu s-au înregistrat victime.

La scurt timp după anunțarea acestui incendiu, forțe de intervenție au fost trimise și în comuna Costinești, satul Schitu. Din cauza unui scurtcircuit electric la un aparat electrocasnic, un foișor s-a aprins, iar flăcările s-au extins cu repreziciune la acoperișul locuinței P+1 situate în aceeași curte. Au intervenit aproximativ 30 de pompieri militari cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autocisternă și un SMURD tip B. Au intervenit, de asemenea, și pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Nu au existat victime. Suprafața afectată a fost de peste 500 mp.

Distribuie: