Jucării confiscate de inspectorii vamali constănțeni
Inspectorii vamali constănţeni au confiscat jucării în valoare de 340.800 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, a transmis, astăzi, Autoritatea Vamală Română (AVR).
„În data de 14 noiembrie 2022 inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa – Direcţia Regională Vamală Bucureşti, ca urmare a controlului efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China pentru o societate comercială, cu sediul în Ucraina, au reţinut 5.760 bucăţi „Jucărie plastic Ponei'”şi 480 bucăţi „Jucărie plastic – Rucsac”succeptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor „Disney” şi „My Little Pony”, se arată într-un comunicat AVR.
Potrivit sursei citate, bunurile susceptibile a fi contrafăcute au fost reţinute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, în vederea asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală.



Fii primul care comentează acest articol.