Litoral 2022: Prețuri triplate la cazare în perioada festivalului Neversea
Între 7 și 10 iunie, Constanța va găzdui a patra ediție a Festivalului Neversea. Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, prețul locurilor de cazare în perioada festivalului a ajuns o adevărată provocare pentru turiștii care doresc să fie prezenți la eveniment, dar mai ales pentru cei care aleg întâmplător această perioada pentru a veni la mare.
Pentru intervalul 7-11 iunie (4 nopți- de joi până luni), o cameră pentru două persoane poate fi închiriată astăzi cu un preț minim de aproximativ 1.400 de lei în Constanța, conform booking.com. În Mamaia, mai există un singur hotel care are câteva camere duble cu tariful de 720 de lei, toate celelalte spații de cazare având tarife de peste 1.000 de lei.
Pentru comparație, prețurile din Constanța pentru perioada similară (joi- luni) a săptămânii anterioare, respectiv 30 iunie- 4 iulie, încep de la 500 de lei pentru o camera dublă, iar pentru intervalul 14 iulie- 18 iulie (joi-luni) al săptămânii următoare festivalului, prețurile unei camere pentru două persoane încep de la aproape 600 de lei.






Fii primul care comentează acest articol.