Minor de 14 ani, oprit la intrarea în Judecătoria Medgidia. Avea asupra sa doi litri de benzină și un briceag

Un adolescent de 14 ani a fost oprit de jandarmi, luni, în jurul orei 11:30, la intrarea în Judecătoria Medgidia. În urma controlului de securitate, asupra acestuia au fost găsite un briceag și o sticlă cu aproximativ doi litri de benzină.

Minor de 14 ani, oprit la intrarea în Judecătoria Medgidia. Avea asupra sa doi litri de benzină și un briceag

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, adolescentul încerca să intre în clădirea instanței, iar sticla de plastic în care se afla benzina era ascunsă sub bluză.

Jandarmii din cadrul Detașamentului Medgidia au intervenit pentru a preveni un posibil incident și au început verificările.

În acel moment, tatăl băiatului se afla în interiorul Judecătoriei Medgidia, unde participa la o ședință de judecată.

Întrebat de jandarmi de ce avea asupra sa briceagul și benzina, adolescentul a susținut că le luase pentru a se apăra, motivând că tatăl său „are mulți dușmani”.

Minorul a fost dus la sediul Detașamentului de Jandarmi Medgidia. Acolo au fost întocmite actele de constatare privind o posibilă infracțiune.

Cercetările vor fi continuate de instituțiile abilitate pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și eventualele măsuri care se impun.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: