Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie în sesiunea anterioară a Programului Rabla Auto 2026 vor putea solicita din nou finanțare începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Înscrierile se vor face online, prin aplicația disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), în aceleași condiții ca la sesiunea precedentă.
Pentru această etapă este disponibilă suma totală de 35.389.000 de lei, bani ce provin din redistribuirea fondurilor rezervate anterior, pentru care nu au fost finalizate toate etapele procedurale.
Fondurile vor fi repartizate astfel:
- 25.600.000 de lei – pentru autovehicule noi cu motorizare termică (inclusiv GPL/GNC) și hibridă;
- 9.239.000 de lei – pentru autovehicule noi hibrid plug-in, pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 550.000 de lei – pentru motociclete termice și electrice.
„Obiectivul nostru este de a valorifica eficient fondurile disponibile, astfel încât acestea să ajungă la un număr cât mai mare de beneficiari, contribuind totodată la modernizarea parcului auto național și la încurajarea achiziției de autovehicule mai puțin poluante și mai eficiente energetic”, a declarat Florin Bănică, președintele AFM.
Pentru noile înscrieri vor fi valabile exclusiv cererile de finanțare disponibile în aplicație începând cu 3 noiembrie, ora 10:00. Acestea trebuie descărcate, completate și încărcate la momentul înscrierii.
În termen de 10 zile de la obținerea numărului de înregistrare, solicitanții trebuie să completeze seria de șasiu a autovehiculului uzat, să încarce documentele necesare și să selecteze un producător validat.
Fii primul care comentează acest articol.