O nouă modă: Jucării de închiriat, cu abonament
Orice părinte știe că există riscul ca, în doar câteva minute, copilul să fie deja plictisit de noua jucărie cumpărată ori primită, sau, mai rău, să fie interesat doar de… ambalaj. În aceste condiții, a apărut o idee de afaceri, care pare să prindă tot mai mult avânt: închirierea de jucării.
Există deja numeroase site-uri, care oferă acest serviciu, contra unor abonamente. Acestea pot fi încheiate lunar, pe 6 luni sau pe 1 an. Prețurile pornesc de la 150 de lei pentru o lună, aproximativ 450 de lei pentru 3 luni, 700 de lei pentru o jumătate de an sau aproximativ 1.200 de lei pentru un an întreg. În acest caz, lunar, cel mic primește un colet cu 3 jucării.
Exista însă și abonamente care includ, pe lângă jucării, și cărți. Desigur, ofertele sunt împărțite pe categorii de vârstă. Pentru un asemenea pachet, abonamentul lunar costă în jur de 80 de lei.
Sunt însă și site-uri care închiriază jucăriile la bucată, pentru o săptămână, iar tarifele sunt, desigur, mai mici – pornesc de la 10-15 lei. Și găsiți inclusiv scaune de masă sau sisteme de purtare, de exemplu pentru situația în care l-ați uitat pe al copilului acasă atunci când ați plecat în concediu sau în excursie în alt oraș.
Cei care au astfel de afaceri asigură că jucăriile sunt igienizate individual, după fiecare închiriere. Livrarea se face, în majoritatea cazurilor, prin curier.






Fii primul care comentează acest articol.