O țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Chilia Veche
O țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României în
noaptea de 26 spre 27 septembrie, în apropierea localității Chilia Veche.
Locuitorii din nordul județului Tulcea au fost avertizați prin RO-Alert, iar
aeronave militare spaniole și române au fost ridicate de la sol pentru
monitorizarea situației.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, sistemul de
supraveghere radar a detectat ținta în zona localității Chilia Veche, în
apropierea frontierei fluviale.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la ora 23:32 a fost
transmis un mesaj RO-Alert pentru populația din nordul județului Tulcea.
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale
Spaniole, aflate în serviciul de luptă în cadrul misiunii de Poliție Aeriană
Întărită, au decolat pentru supravegherea zonei. În misiune a fost trimis și un
elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române.
Conform datelor radar, ținta a pătruns în spațiul aerian
național în apropiere de Chilia Veche și a urmat, timp de câteva minute, o
traiectorie aproape paralelă cu brațul Chilia.
Semnalul radar asociat țintei a fost pierdut ulterior în
zona localității Pardina. Alerta aeriană a încetat la ora 00:48.






Fii primul care comentează acest articol.