Omar Hayssam, condamnat la 24 de ani de închisoare, cerere de eliberare condiționată. Vezi ce au decis magistrații

Omar Hayssam, condamnat la 24 de ani de închisoare, cerere de eliberare condiționată. Vezi ce au decis magistrații

Judecătoria Moreni a respins astăzi cererea de eliberare condiţionată din închisoare depusă de sirianul Omar Hayssam, care execută la Penitenciarul Mărgineni o pedeapsă de 24 ani de închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Hayssam poate face o nouă cerere de eliberare în octombrie anul viitor. 

Sirianul în vârstă de 60 de ani are mai multe condamnări la activ: 24 de ani în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni economice; 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak; 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, precum şi doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

În anul 2006, Omar Hayssam a fost eliberat condiţionat, după ce i-a convins pe judecători că este grav bolnav, susţinând că are cancer în faza terminală. El a reuşit să fugă din România, fiind adus în ţară abia în 2013. 

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: