Papioane și coronițe, brodate cu motive tradiționale românești, la Muzeul de Artă Populară
La manifestarea „Meșteșuguri tradiționale – Utilitar și decorativ” organizată de Muzeul de Artă Populară din Constanța participă și consțănțeanca Carmen Moraru, prezentând arta broderiei: de la papioane și coronițe, brodate cu motive tradiționale românești, până la mărțișoare, păpuși și obiecte de decor.
Pasiunea doamnei Carmen a început încă din școala generală.
„Pe vremea mea, în tinerețe, acum 50 de ani se lucra la școala generală. Am avut o profesoară foarte exigentă, care la momentul respectiv mi se parea rea, dar cu timpul am ajuns să conștientizez că avea foarte mare dreptate. În momentul în care greșeam ceva, ne strica lucrarea și ne punea să o luăm de la început”, a dezvăluit aceasta pentru echipa Observator Constanța.

„După aceea timpul a trecut, am fost la facultate, m-am căsătorit, au venit copiii, am mai rărit-o cu meșteritul, iar când am ieșit la pensie am început să fac mărțișoare pentru nepoții. Am început ceva mai ușor, m-am înscris în câteva cursuri de cusut și încet-încet am început să mă extind cu activitatea”, a mai precizat artista.
Doamna Carmen ne mărturisește că din păcate sunt foarte puțini care vin și spun că apreciază că este un lucru făcut de mână.

„Cei mai mulți trec mai ceva decât la muzeu. E mai interesant dacă se duc mall, să vadă reclame și firme. În ziua de astăzi, marea majoritate a oamenilor sunt interesați mai mult de renumele firmei decât de lucr.ul în sine. Dacă este un lucru de firmă, dacă are etichetă, nu contează din ce e făcut sau dacă e bun!”, a precizat doamna Carmen.
Jumătate din banii de pensie ai doamnei se duc strict pe ațe, materiale, ne-a mărturisit femeia:
„De recuperat, nu recuperez, dar lucrez pentru că mă ajută foarte mult, îmi liniștește psihicul”.


Femeia ne-a mai destăinuit că tot timpul când se duce la o aniversare, are ce oferi, iar acum că tot începe școala, nepoții o roagă pe bunică să le ofere mici obiecte brodate pentru a le oferi învățătoarelor sau profesoarelor.






Fii primul care comentează acest articol.