Parisul va investi 200 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de piste pentru biciclete
Parisul plănuieşte să investească 200 de milioane de euro (224 milioane de dolari) în extinderea reţelei de piste pentru biciclete şi pentru sporirea siguranţei bicicliştilor în intersecţiile periculoase până în anul 2032 în contextul creşterii numărului de biciclişti din capitala franceză, informează DPA.
Oraşul se află, de mai muţi ani, într-un proces de transformare pentru a le oferi pietonilor şi bicicliştilor mai mult spaţiu.
Noul plan are ca obiectiv crearea unor rute sigure şi continue în întreg oraşul, a spus miercuri primarul Emmanuel Grégoire.
Parisul, care se promovează de multă vreme drept ''capitala bicicliştilor'', are deja 454 de kilometri de piste dedicate bicicletelor. Incluzând pistele marcate pe carosabil, reţeaua are o lungime de 1.600 de kilometri.
Numărul bicicliştilor a crescut cu 47% din 2020. Potrivit celor mai recente statistici, unul din 10 persoane merge cu bicicleta la muncă, în comparaţie cu 4,8% în 2017.
Pe o singură stradă aglomerată din centrul Parisului au fost înregistraţi circa 6,1 milioane de biciclişti pe parcursul unui an.
Potrivit noului plan, Parisul preconizează să construiască 140 de kilometri suplimentari de piste pentru biciclete şi să adapteze 220 de kilometri de străzi cu sens unic pentru a le permite bicicliştilor să circule în ambele sensuri. În plus, alte 420 de intersecţii vor fi reproiectate pentru a fi mai sigure mersului cu bicicleta.
Municipalitatea plănuieşte de asemenea să desfăşoare un număr suplimentar de poliţişti pentru monitorizarea traficului şi aplicarea normelor menite să-i protejeze pe biciclişti şi pe pietoni.
Potrivit statisticilor, automobilele sunt implicate în aproximativ jumătate din totalul accidentelor cu biciclişti în Paris. În 2024, puţin peste 1.000 de biciclişti au fost răniţi în accidente, 67 dintre acestea fiind grave. Doi biciclişti şi-au pierdut viaţa.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.