Pavilioanele de vară destinate seniorilor intră în reabilitare
Direcția Generală de Asistență Socială Constanța anunță demararea lucrărilor de reparații la pavilionul de vară situat pe strada Badea Cârțan.
Începând cu 28 august intră în proces de reparație și pavilioanele din parcul Casa de Cultură, parcul Țara Piticilor, parcul Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, parc Gară, parc Poarta 6, parc Viitorului.
Lucrările sunt executate de Confort Urban.
Procesul de reabilitare al pavilioanelor de vară destinate persoanelor vârstnice se va derula etapizat, seniorii putând beneficia de continuitatea serviciilor în cadrul cluburilor pentru pensionari la clubul situat în Km 4-5 ( Șos. Mangaliei nr. 86 A) și la cel din zona Delfinariu (Str. Zorelelor, nr. 69 bis), precizează Primăria Constanța.






Fii primul care comentează acest articol.