Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale, printr-o cofinanţare buget - fonduri europene
Peste 36.000 de studenţi vor primi burse sociale în valoare de 925 de lei şi în acest an universitar, printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării - UEFISCDI, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit MEC, de aceste burse pot beneficia studenţii de 18 - 29 de ani, înscrişi la studii de licenţă sau master, cu frecvenţă, pe un loc finanţat de la buget, într-o universitate civilă de stat selectată în cadrul proiectului.
Selecţia studenţilor este realizată de universităţi. Ei trebuie să depună cererile de bursă socială şi documentele necesare conform anunţurilor universităţilor.
Activitatea se derulează în cadrul proiectului "Intervenţii pentru învăţământul terţiar - măsuri sistemice pentru prevenirea şi reducerea abandonului universitar", cod SMIS 322473. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European+, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021 - 2027, şi din bugetul naţional.
Sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.