Peste 7.700 de ucraineni au intrat ieri în România

Ieri, în interval de 24 de ore, au intrat în România prin punctele de frontieră 71.410 de persoane, din care 7.767 de cetăţeni ucraineni (creștere cu 15% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat 4.323 cetăţeni ucraineni (cu 26,2% mai mult), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.710 cetăţeni ucraineni (cu 42,6% mai mult).

De la declanşarea crizei, până ieri, la ora 24.00, la nivel naţional au intrat în România 851.035 cetăţeni ucraineni. Din 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 885.564 ucraineni, informează site-ul Poliției de Frontieră Română.

Distribuie: