Petre Daea va fi noul ministru al Agriculturii

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi oficial că partidul îl propune la Ministerul Agriculturii pe Petre Daea, pe care l-a numit „un om cu experiență, un patriot, foarte iubit de toți cei care activează în agricultură”.

Partidul Social Democrat s-a reunit, astăzi, într-o ședință a Consiliului Politic Național, la Parlament, pentru a decide numele noului ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, anchetat de DNA. Deși aveau și alte opțiuni, liderii PSD l-au ales în unanimitate pe Petre Daea.

„Am decis, împreună cu colegii, că înlocuitorul în acest moment al domnului Adrian Chesnoiu este fostul ministru Petre Daea, un om cu experienţă şi un om care nu trebuie să înveţe ministerul şi problemele pe care le au agricultorii şi fermierii, un patriot foarte iubit de toţi cei care activează mai ales în agricultură. Mă bucur că toţi colegii – a fost ca pe vremuri, vot în unanimitate în interiorul partidului ca domnul ministru Petre Daea să revină în Guvernul României. Cu această nominalizare vom merge la premier, după care cunoaşteţi procedurile”, a spus Ciolacu.

Întrebat, la finalul Comitetul Politic Naţional al PSD, care vor fi priorităţile sale, Daea a arătat că acestea vor fi prezentate într-o conferinţă de presă care va avea loc imediat după depunerea jurământului.

„Dar o precizare merită făcută: Să facem în fiecare zi ce trebuie, în aşa fel încât să fie bine ţării şi fermierii să simtă acest lucru. Iată că trebuie să continuăm, pentru că, am spus-o de fiecare dată, că cel mai mare rău în agricultură este să întrerupi programele. Şi îl felicit pe Adrian Chesnoiu ca n-a făcut acest lucru, ba dimpotrivă, s-a uitat în viitor, a văzut realitatea ţării, a apăsat pe acceleraţie şi a ajuns acolo unde astăzi fermierii sunt, cei care îi recunosc activitatea într-o perioadă scurtă de timp şi folositoare pentru agricultura ţării. În agricultură toate proiectele sunt prioritare, unele sunt vitale, de aceea din prima oră a activităţii mele mă voi ocupa de acest lucru”, a declarat Petre Daea.

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: