UPDATE: Pieton accidentat MORTAL în municipiul Constanța

Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost alertați în urmă cu câteva momente referitor la un accident rutier.

Din primele informații, incidentul a avut loc la intersecția dintre strada Soveja cu strada Izvor. În urma impactului, un pieton a fost lovit, acesta fiind în stare de inconștiență.

La fața locului se deplasează de urgență o ambulanță SAJ B2 și un echipaj SMURD C.

UPDATE

Din nefericire, pietonul în vârstă de 80 de ani a fost declarat decedat.

„În prezența echipajelor, pacientul a intrat în stop, s-a efectuat un protocol de resuscitare, dar din păcate a fost declarat decedat”, a declarat purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici.

Distribuie: