Plaja de la Vadu - de la locul sălbatic la... "orașul" pe roți

Plaja de la Vadu - de la locul sălbatic la... "orașul" pe roți

Vadu. Una dintre plajele... "sălbatice” ale litoralului românesc. Cel puțin așa i se spune în continuare. Într-un weekend de august însă, sălbăticia trebuie căutată cu ceva mai multă atenție printre autorulote, mașini, corturi, umbrele, șezlonguri, mese și scaune de camping. 
Peisajul rămâne spectaculos. Plaja întinsă, vegetația neatinsă și lumina care se reflectă în apa mării fără vreun obstacol oferă imaginea pentru care oamenii fug de stațiunile aglomerate și vin până aici. Doar că nu vin puțini. 

Plaja de la Vadu - de la locul sălbatic la... "orașul" pe roți – foto 2

La câteva zeci de metri de mal, tabloul se schimbă radical. Zeci de autorulote sunt așezate una lângă alta, printre ele mașini, corturi și tot arsenalul necesar unei vacanțe în aer liber. În unele zone, densitatea este atât de mare încât pare că fiecare grup are deja și o adresă fix pe bucata aceea de pământ.

Drumurile dintre rulote au devenit alei, iar în fața „caselor” temporare au apărut scaune, mese și umbrare.
Nici pe mal nu mai găsești neapărat scena romantică a unei plaje pustii. Vezi umbrele, șezlonguri, corturi de plajă, lăzi frigorifice și tot ce trebuie pentru o zi la mare. 

Plaja de la Vadu - de la locul sălbatic la... "orașul" pe roți – foto 3

Paradoxul este evident: Vadu - aflat în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării - continuă să atragă oameni din toată țara, dar și străini, tocmai pentru că este considerată o alternativă pentru stațiunile comerciale și aglomerate. Numai că popularitatea locului începe să-i schimbe tocmai caracterul pentru care este căutat. 

Plaja de la Vadu - de la locul sălbatic la... "orașul" pe roți – foto 4

Pe mare, Vadu încă arată sălbatic. Pe uscat însă, într-un weekend de vară, pare un oraș pe roți.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: