Poliția Română vrea să cumpere până la 736 de autovehicule. Contractul este estimat la peste 100 de milioane de lei

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a lansat o licitație pentru achiziția a până la 736 de autovehicule destinate muncii operative. Valoarea totală estimată a contractului este de 100,18 milioane de lei.

Sursa: Corpul Național al Polițiștilor Constanța

Licitația a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), iar acordul-cadru va avea o durată de doi ani.

Achiziția este împărțită în nouă loturi, în funcție de tipul autovehiculelor. Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 5 octombrie.

Prețul nu va fi singurul criteriu

La alegerea ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 40%. Poliția va ține însă cont și de performanțele mașinilor și de costurile de utilizare.

Astfel, puterea suplimentară a motorului va conta în proporție de 20%, iar perioada suplimentară de garanție, tot 20%. Consumul de combustibil va reprezenta 10% din punctaj, iar nivelul emisiilor de CO2, alte 10%.

Mașini pentru munca operativă

Potrivit caietului de sarcini, achiziția are ca scop completarea dotării Poliției Române cu autovehicule performante, adaptate nevoilor actuale ale polițiștilor.

O atenție specială este acordată structurilor din cadrul Direcției Operațiuni Speciale. Poliția arată că evoluția fenomenului infracțional impune folosirea unor vehicule cu performanțe tehnice mai bune, care să poată circula în siguranță atât pe șosele, cât și pe teren accidentat.

„Având în vedere dinamica fenomenului infracţional, care intră în competenţele Poliţiei Române, s-a constatat necesitatea înzestrării cu autovehicule ce deţin capabilităţi tehnico-tactice de calitate superioară, adaptate nevoilor actuale ale poliţiştilor din structurile Direcţiei Operaţiuni Speciale. Astfel, Autoritatea Contractantă intenţionează să achiziţioneze autovehicule cu caracteristici dinamice foarte bune, capabile să se deplaseze în siguranţă, atât pe drumurile publice, cât şi pe teren accidentat”, se arată în caietul de sarcini.

Valoarea totală estimată a achiziției este de 100.181.152 de lei.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: