Grindeanu, după votul din Parlament: Suntem pregătiţi să ne asumăm redresarea României

Grindeanu, după votul din Parlament: Suntem pregătiţi să ne asumăm redresarea României

România are nevoie urgent de un guvern cu puteri depline care să schimbe direcţia greşită, a afirmat miercuri preşedintele PSD, Sorin Grindeanu. 
"Suntem pregătiţi să ne asumăm redresarea României", a scris liderul social-democraţilor pe pagina sa de socializare, după şedinţa comună a Parlamentului. 
Guvernul Siegfried Mureşan nu a fost învestit miercuri de plenul comun al Parlamentului. 
Din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenţi la şedinţă 321 şi au fost exprimate 197 de voturi valabile. 
S-au înregistrat 182 de voturi "pentru" învestitură şi 15 voturi "împotrivă". 
Pentru a fi învestit, acest guvern avea nevoie de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, adică minimum 233 de voturi "pentru". 
Parlamentarii AUR nu au fost prezenţi în sală. Parlamentarii PSD au fost prezenţi, dar nu au votat.

UPDATE: 

Partidul Social Democrat este pregătit să construiască o alternativă la austeritatea de până acum, a mai declarat azi liderul social-democraţilor, Sorin Grindeanu, care speră ca preşedintele Nicuşor Dan să convoace rapid consultări cu partidele parlamentare. 
"Din păcate, România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor PNL şi USR. Ştiau de la bun început că nu pot forma o majoritate, dar au insistat cu tot acest spectacol trist. Cred că a venit momentul să stăm cu toţii la masă, să găsim o soluţie, până nu va fi prea târziu pentru economia României. Toţi ochii sunt pe noi, suntem în prag de iarnă, avem o rectificare de făcut şi un buget de pregătit pentru anul 2027. Românii s-au săturat de lozinci şi aşteaptă să schimbăm direcţia greşită a ţării. Sper ca preşedintele să convoace rapid consultări cu partidele parlamentare, dar pot să vă spun că PSD este pregătit să construiască o alternativă la austeritatea de până acum", a afirmat Sorin Grindeanu. 
El a punctat că îşi doreşte ca toate forţele politice să susţină un program care să relanseze economia şi să redea încrederea şi speranţa. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: