Prima victorie în play-off
După ce a încheiat pe locul secund sezonul regular, echipa feminină a Farului a disputat și primul meci din play-off-ul Superligii feminine. Fetele noastre au întâlnit, în deplasare, multipla campioană Universitatea Cluj, pe care au reușit să o învingă cu 2-1 după un meci foarte spectaculos.
Gazdele au condus la pauză, dar Croitoru în min.70, la al patrulea gol în numai două jocuri în tricoul Farului, iar apoi Laiu în prelungirile jocului, care o schimbase pe Chiper cu două minute înainte, au adus trei puncte uriașe în cursa de urmărire a liderului Politehnica Timișoara.
Universitatea Cluj – Farul Constanța 1-2 (1-0)
Au marcat: Colesnicenco (min.13-autogol)/ Croitoru (min.70 -penalty), Laiu (min.90+3).
Pentru Farul feminin (antrenor Raluca Sîrghe-Simes) au evoluat: Onyango – Stancu, Colesnicenco, Stanciu, Bogoș – Bortan, Iordăchiuși, Istrate – Gnaly (min.64 Croitoru), Rus (min.45 Enez), Chiper (min.90+1 Laiu). Rezerve: Voinescu – Guțu, Vasile, Bortea, Enez, Deca, Craiovan, Laiu, Croitoru.



Fii primul care comentează acest articol.