Primarul din Năvodari, întâlnire cu cetățenii

Florin Chelaru, primarul din Năvodari, a anunțat că joi, 6 octombrie, se va întâlni cu locuitorii orașului, pentru a discuta cu aceștia despre problemele cu care se confruntă în cartierele în care locuiesc, dar și pentru a găsi împreună soluții.

„Primarul și Primăria vin în cartierul tău! Vom discuta și vom încerca să rezvolvăm problemele cu care vă confruntați direct acasă la dumneavoastră.

Alături de directorii din Primărie și funcționarii publici cu funcție de decizie vom veni în fiecare cartier din Năvodari, zona și locația întâlnirii urmând să le anunțăm din timp.

Vom discuta orice subiect și problemă ce pot fi gestionate de Primăria Năvodari, despre proiecte și orice idee pe care o aveți și care ar putea fi pusă în practică în cartierul dvs”, a transmis Florin Chelaru, pe Facebook.

Tototodată, vor fi prezenți și funcționarii publici, pentru a putea aborda în mod documentat și direct orice temă ridicată de cetățeni.

Joi, 6 octombrie, de la ora 17.00, întâlnirea va avea loc în zona străzii Midiei, inclusiv blocurile H, M, C.

Distribuie: