Primarul Mangaliei, Cristian Radu, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de corupție

Curtea de Apel Constanța a decis, marți, arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu, după ce a admis contestația depusă de procurorii DNA împotriva măsurii controlului judiciar dispusă anterior de Tribunal.

Edilul este acuzat de comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, precum și de spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, în perioada 2020 – 2025, Cristian Radu ar fi pretins și primit, direct sau prin intermediari, suma totală de 645.000 de euro pentru emiterea unor documente urbanistice, inițierea unor hotărâri de consiliu local și alte atribuții ce țin de funcția sa.

DNA precizează că banii ar fi fost încasați în diverse forme, inclusiv prin achiziții de obiecte vestimentare de lux, reduceri substanțiale la tranzacții imobiliare sau plăți efectuate prin intermediari. Printre faptele reținute în sarcina edilului se numără:

  • solicitarea și primirea a peste 42.000 de euro pentru a permite desfășurarea de activități comerciale pe plaja și în Portul Turistic Mangalia fără sancțiuni din partea Poliției Locale;

  • obținerea a 20.000 de euro pentru emiterea unor documente urbanistice necesare ridicării unui imobil P+12 în stațiunea Neptun;

  • primirea unui folos de 500.000 de euro prin reducerea prețului de achiziție a unui activ al unei firme, în schimbul cesionării unor contracte de închiriere pentru terenuri din Portul Turistic;

  • încasarea a 150.000 de lei pentru ca doi dezvoltatori să nu fie controlați pe durata unei construcții în Neptun;

  • primirea a 50.000 de euro în 2025 pentru eliberarea unui certificat de atestare a edificării unei construcții realizate fără autorizație, în stațiunea Saturn.

Procurorii mai susțin că edilul ar fi ascuns o parte considerabilă din sumele primite prin achiziția, în 2023, a unui hotel din stațiunea Cap Aurora.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: