Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra, amânat la Curtea de Apel
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu și fostul mercenar Horaţiu Potra au fost chemați astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, pentru termenul în dosarul în care sunt acuzați de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Georgescu a fost așteptat la intrarea în clădire de câteva zeci de susținători.
Procesul a fost însă amânat pentru 12 octombrie. Potrivit avocatului fostului candidat la președinție, „e o amânare normală raportat la faptul că anumiți colegi avocați au depus documente, solicitări, azi în ședința de judecată”.
La acest termen de judecată, fosta deputată Laura Vicol, care îl apără în calitate de avocată pe unul dintre inculpaţi, a cerut lămuriri despre existenţa unui dosar "confidenţial", desprins din dosarul Georgescu - Potra, şi care s-ar afla în prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Poziţia ei a fost fost susţinută de Dan Lupaşcu, avocat şi fost membru al CSM, care a solicitat trimiterea unei adrese la Înalta Curte, pentru a afla dacă acel dosar confidenţial conţine documente clasificate sau acte medicale. Judecătorul a fost de acord cu trimiterea unei adrese la ICCJ pentru efectuarea de verificări şi a amânat procesul.
Săptămâna trecută, Călin Georgescu a fost plasat sub control judiciar, într-un alt dosar, în care procurorii DIICOT îl cercetează pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.






Fii primul care comentează acest articol.