PSD propune o lege prin care România să nu mai închidă capacități de producție a energiei fără să le înlocuiască
Sorin Grindeanu îi cere premierului interimar Ilie Bolojan să negocieze la Bruxelles amânarea termenului pentru închiderea centralelor pe cărbune.
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat că PSD va depune la Senat un proiect de lege prin care România să nu mai închidă nicio capacitate de producție a energiei până când nu pune în funcțiune una nouă.
Potrivit liderului PSD, măsura este necesară în contextul în care există riscul opririi și a Reactorului 2 de la Centrala Nucleară Cernavodă.
„Așa cum am promis în fața românilor, Parlamentul se reunește de câte ori este nevoie pentru a încerca să rezolve din problemele urgente ale economiei. În această situație de criză există riscul în continuare să închidem reactorul 2 de la Cernavodă, cu o capacitate de aproximativ 700 de megawați”, a declarat Sorin Grindeanu.
Acesta susține că una dintre soluții ar fi repornirea a două grupuri energetice pe cărbune.
„Una din cele mai simple soluții ar fi repornirea, repet, repornirea a încă două grupuri la Turceni și la Rovinari. Fiecare din aceste grupuri are puterea de cam 330 de megawați, adunate ar suplini acei 700 de megawați care ar ieși din sistemul energetic național”, a afirmat liderul PSD.
În acest context, Grindeanu a anunțat că a solicitat convocarea de urgență a Biroului Permanent al Senatului pentru introducerea proiectului de lege în sesiunea extraordinară.
„Am solicitat azi convocarea de urgență la Senat a unui Birou permanent pentru introducerea în sesiunea extraordinară a unui proiect de lege prin care România nu va mai închide nicio capacitate de producție a energiei până nu punem ceva în loc”, a spus acesta.
Totodată, liderul social-democrat i-a cerut public premierului interimar Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles pentru a negocia amânarea termenului de 31 august privind oprirea centralelor electrice pe bază de cărbune.
„Îi cer public prim-ministrului demis Ilie Bolojan să meargă urgent la Bruxelles și să negocieze amânarea termenului de 31 august pentru oprirea centralelor electrice pe bază de cărbune”, a declarat Grindeanu.
Acesta a criticat și dependența de importurile de energie.
„Nu poți lăsa România și fără și mai mult curent. Nu putem doar să importăm și să umflăm buzunarele unora”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.
Grindeanu a avertizat că, în opinia sa, închiderea unor capacități de producție în actualul context economic ar avea consecințe grave.
„Suntem deja în recesiune și economia nu își permite să închidă capacități de producție și să țină pe loc marii consumatori industriali. Este o sinucidere, din punctul nostru de vedere, economic, atunci când ai soluția de a redeschide aceste capacități aflate în conservare”, a spus liderul PSD.
El a adăugat că, în ultimele zile, a discutat cu reprezentanți din Valea Jiului, Gorj și Hunedoara și susține că grupurile energetice închise în această primăvară pot fi repornite pentru a suplini deficitul de producție.






Fii primul care comentează acest articol.