Republica Moldova va putea doborî dronele care survolează ilegal spațiul aerian

Republica Moldova va putea doborî dronele care survolează ilegal spațiul aerian

De la 1 septembrie, Republica Moldova va aplica reguli mult mai stricte privind securitatea aeriană. Noua lege privind protecția spațiului aerian național, publicată în Monitorul Oficial, prevede că dronele care trec ilegal frontiera vor putea fi neutralizate, distruse sau preluate sub control de către forțele aeriene ale Ministerului Apărării.

În situațiile în care interceptarea nu este posibilă, Poliția de Frontieră va avea dreptul să le imobilizeze prin dezactivarea funcțiilor de comandă și control ori chiar să le distrugă.

Actul normativ nu se referă doar la drone. Dacă o aeronavă civilă sau de stat cu pilot la bord va folosi neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, autoritățile vor colabora pentru a asigura protecția și securitatea aeriană.

Documentul, elaborat de Ministerul Apărării, stabilește atât modul de acțiune în diverse situații aeriene, cât și competențele instituțiilor responsabile de aprobarea și executarea măsurilor de securitate.

Adoptarea legii vine pe fondul tensiunilor de securitate din regiune și al unor lacune legislative care, până acum, făceau dificilă gestionarea unor incidente aeriene.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: