S-a aprobat înființarea Agenției Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate
Guvernul României a aprobat în ultima ședință proiectul Ordonanţei de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Agenția va avea statut de instituție publică cu personalitate juridică, se va afla în subordinea Ministerului Sănătăţii și va avea ca principală misiune dezvoltarea infrastructurii de sănătate.
Principalele obiective ale agenției vor fi preluarea, continuarea şi finalizarea proiectelor de construcţie a spitalelor regionale Iaşi, Cluj şi Craiova şi preluarea a cel puţin 3 proiecte de construcţie de unităţi spitaliceşti din lista de 25 de investiţii în infrastructura publică nouă prevăzută în Planul Naţional de Redresare și Reziliență. În același timp, instituţia trebuie să asigure un management performant al obiectivelor/proiectelor de investiţii de mare importanţă în infrastructura de sănătate.
Instituţia va fi condusă de un preşedinte interimar pe care – conform acordului cu Comisia Europeană -, Ministerul Sănătăţii trebuie să îl desemneze pentru o perioadă de 6 luni iar până la finalul anului, agenţia ar trebui să aibă cel puţin 52 de posturi ocupate.



Fii primul care comentează acest articol.