Apar noi detalii în ancheta privind salonul de tatuaje din Constanța, unde se făceau ilegal operații estetice
Au apărut noi detalii în dosarul femeii care - deși nu era medic specialist în chirurgie plastică - făcea intervenții estetice într-un salon de tatuaje din Constanța. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Constanţa a informat că, în urma unui control făcut în 2024, societatea a fost amendată pentru lipsa autorizaţiei sanitare de funcţionare.
Conform DSP Constanţa, în noiembrie 2024, reprezentanţii instituţiei au făcut un control la unitatea respectivă, în urma căruia a fost constatată desfăşurarea activităţii fără autorizaţie sanitară de funcţionare, fapt pentru care operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 40.000 de lei.
Ulterior, în februarie 2025, firma a obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare pentru activităţi de tatuaj şi piercing, în condiţiile şi pentru activităţile pentru care a fost solicitată şi acordată autorizarea sanitară. Autorizaţia sanitară nu reprezintă o autorizare pentru desfăşurarea unor activităţi medicale sau pentru efectuarea unor proceduri care sunt rezervate personalului medical calificat.
"În luna februarie 2026, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa a primit o sesizare formulată de Asociaţia Tattoo & Piercing România, referitoare la activitatea desfăşurată la unitatea în cauză. Ca urmare a sesizării, echipele de control ale DSP Constanţa s-au deplasat la locaţia indicată pentru efectuarea verificărilor. La momentul controlului, reprezentanţii DSP nu au putut avea acces în unitate, astfel încât verificarea efectivă a activităţii desfăşurate în interior nu a putut fi realizată la acel moment. Ulterior, în luna iulie 2026, în contextul verificărilor efectuate împreună cu reprezentanţii IPJ DICE, echipele de control au revenit la unitatea respectivă", reiese din comunicatul transmis de DSP Constanţa.
În urma acestui control, au fost constatate neconformităţi, activitatea unităţii a fost închisă, iar autorizaţia sanitară de funcţionare a fost retrasă.
"În ceea ce priveşte informaţiile apărute ulterior în spaţiul public privind efectuarea unor intervenţii de natură medicală în cadrul unităţii, acestea fac obiectul cercetărilor efectuate de organele abilitate. DSP Constanţa acordă sprijin autorităţilor competente în cadrul verificărilor şi pune la dispoziţia acestora documentele şi informaţiile aflate în evidenţele instituţiei", se mai spune în comunicat.
Reprezentanta salonului, plasată sub control judiciar
Reprezentanta unui salon de tatuaj a fost reţinută pentru 24 de ore şi trecută apoi sub control judiciar pentru exercitarea fără drept a unei profesii, după ce a fost depistată că făcea intervenţii chirurgicale fără a deţine calitatea de medic specialist în chirurgie plastică. Femeia, în vârstă de 48 de ani, şi-a desfăşurat ilegal activitatea timp de aproape doi ani.
Potrivit IPJ Constanța, "în perioada august 2024-iunie 2026, femeia în cauză, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale cu profil salon de tatuaj estetic şi body piercing din municipiul Constanţa, ar fi efectuat acte medicale rezervate profesiei de medic, folosind instrumente şi materiale de uz medical (bisturiu, seringi) şi anestezic injectabil local. De asemenea, persoana în cauză ar fi efectuat intervenţii de chirurgie estetică minoră - volumizare, corecţie, implantare subcutanată şi injectare substanţe".
Cercetările arată că femeia nu deţine calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă şi nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea 95/2006 pentru exercitarea profesiei de medic.






Fii primul care comentează acest articol.