Sarah Rizea, o sportivă de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026
Sarah Rizea, componentă a echipei naționale de înot artistic
a Italiei, a fost desemnată Miss Italia 2026. Sportiva de origine română, în
vârstă de 18 ani, a participat la concurs cu titlul de Miss Liguria.
Sarah s-a născut pe 8 noiembrie 2007, la Moncalieri, în
apropiere de Torino. Tatăl său, Marian, este tâmplar, iar mama sa, Alina,
lucrează în cadrul Biroului pentru Imigrări al Poliției din Savona. Din 2019,
tânăra locuiește împreună cu familia în Vado Ligure, provincia Savona.
A început să practice înotul la vârsta de opt ani, iar în
2021 a fost convocată pentru prima dată în lotul național al Italiei. Sarah
Rizea este legitimată la Fiamme Oro, clubul sportiv al Poliției de Stat
italiene.
În palmaresul său se află o medalie de argint obținută la
Campionatele Europene de la Belgrad, în 2024, în proba de duo mixt tehnic,
alături de Filippo Pelati. În același an, a câștigat bronzul la Campionatele
Mondiale de tineret de la Lima și a ocupat locul al treilea la etapa de Cupă
Mondială de la Budapesta. O performanță similară a obținut și în 2025, la
Somabay.
Sportiva susține că, de-a lungul carierei, a adunat aproape
100 de medalii în competiții naționale și internaționale. În acest an, a fost
convocată ca rezervă pentru Campionatele Europene de la Paris.
În paralel cu sportul de performanță, Sarah Rizea studiază
psihologia la Universitatea „La Sapienza” din Roma.
Pe locurile al doilea și al treilea la Miss Italia 2026 s-au
clasat Michela Meli, reprezentanta regiunii Lazio, și Sara Genova, Miss
Calabria. Sarah Rizea preia coroana de la Katia Buchicchio, câștigătoarea
ediției precedente.






Fii primul care comentează acest articol.