Scafandrii militari constănțeni, tabără de antrenament la munte (FOTO)

Scafandrii militari constănțeni, tabără de antrenament la munte (FOTO)

În perioada 1 – 8 septembrie 2024, scafandrii de mare adâncime din Constanța au desfășurat o serie de activități de instruire în zona spectaculoasă a lacului de acumulare Bolboci, județul Dâmbovița, informează reprezentanții Centrului de Scafandri.

Acest antrenament devenit tradiție este o ocazie esențială pentru perfecționarea abilităților tehnice și punerea în aplicare a *tabelelor de decompresie la altitudine* și familiarizarea cu specificul lacurilor de acumulare din zonele montane.

„‘Interoperabilitatea’ a fost cuvântul cheie al acestei ediții! Colaborarea cu scafandrii din cadrul ISU Dâmbovița și ISU Prahova a subliniat importanța pregătirii comune pentru intervenții în medii dificile și de mare adâncime. Împreună, am reușit să formăm o echipă solidă, capabilă să răspundă prompt și eficient în orice situație de urgență. Profesionalismul, cooperarea și determinarea fiecărui participant ne-au adus rezultate excelente și o pregătire de top pentru viitoarele misiuni! Felicitări tuturor participanților și mulțumiri speciale colegilor de la ISU pentru contribuția lor valoroasă! „, se arată în mesajul centrului, postat pe Facebook.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: