Scapi de mobila veche? Polaris amplasează containere pentru deșeuri voluminoase în două zone din Constanța
Constănțenii care vor să arunce mobilierul vechi, saltelele sau alte obiecte de mari dimensiuni au la dispoziție două containere speciale, în perioada 26–31 octombrie 2026. Polaris anunță și ce tipuri de deșeuri pot fi depozitate în acestea.
Polaris continuă campania de colectare a deșeurilor voluminoase în municipiul Constanța. În această săptămână, între 26 și 31 octombrie, locuitorii pot depozita gratuit obiectele vechi, de mari dimensiuni, în containerele verzi amplasate în două zone ale orașului.
Cele două puncte de colectare se află la intersecția Fundătura Ialomiței – strada Dâmboviței și pe Aleea Topolog, la boxa 161.
În containere pot fi aduse piese de mobilier vechi sau deteriorate, precum canapele, rafturi, dulapuri, saltele și uși. Sunt acceptate, de asemenea, caloriferele, obiectele sanitare și mochetele.
Reprezentanții Polaris atrag însă atenția că aceste containere nu sunt destinate gunoiului menajer, resturilor provenite din construcții sau demolări și nici aparatelor electrice ori electronice. De asemenea, nu trebuie depozitate aici materiale reciclabile precum hârtia, cartonul, plasticul, metalul sau sticla.
Constănțenii care nu reușesc să ajungă la cele două containere în perioada anunțată au și o altă variantă. Deșeurile voluminoase pot fi duse la Centrul de Colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 290A, deschis de luni până sâmbătă, între orele 07:00 și 19:00.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot suna la numărul 0723 372 163.
Prin această campanie, Polaris le oferă locuitorilor posibilitatea de a scăpa de obiectele vechi fără să le abandoneze lângă ghene sau pe domeniul public.






Fii primul care comentează acest articol.