Șlep în pericol de scufundare, pe brațul Sfântu Gheorghe
Un apel la 112 i-a anunțat în această seară pe salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea că pe Brațul Sfântu Gheorghe, în dreptul km 62 (în apropierea localității Murighiol), un șlep ia apă și există pericolul de a se scufunda.
Către locul indicat a fost trimis un echipaj din 4 subofițeri cu o autospecială și două motopompe.
Potrivit ISU “Delta” Tulcea, pompierii intervin pentru scoaterea apei din șlep cu 7 motopompe, 2 aparținând inspectoratului și 5 ale persoanelor civile din zonă.
UPDATE:
Echipajul de la Detașamentul de Pompieri Tulcea a încheiat misiunea la șlepul de pe brațul Sfântu Gheorghe și se retrag la unitate. Pompierii, împreună cu angajații proprietarului, au astupat o parte din găurile de apă, urmând ca de mâine dimineață să se intervină cu o echipă de scafandri chemată de proprietar.
În această noapte vor funcționa patru pompe electrice private, pentru a menține nivelul apei din interior scăzut, informează ISU “Delta” Tulcea.








Fii primul care comentează acest articol.