Socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT. Numele său apare în dosarul privind presupusa înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu, a ajuns luni dimineață la sediul DIICOT, unde urmează să fie audiat în calitate de martor. Numele său apare în documentele anchetatorilor în legătură cu un transfer de 118.000 de lei făcut către omul de afaceri Răzvan Leu, cel care susține că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro. Călin Georgescu se află în arest preventiv în acest dosar.

Socrul lui Călin Georgescu, audiat la DIICOT. Numele său apare în dosarul privind presupusa înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Vasile Moldoveanu a venit la sediul DIICOT însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Călin Georgescu.

Socrul acestuia este audiat ca martor, iar numele său apare în referatul trimis de procurori instanței, în legătură cu o sumă de bani transferată către Răzvan Leu.

Ancheta a pornit de la plângerea depusă de omul de afaceri din Buzău, care susține că a fost păgubit cu 1,1 milioane de euro. DIICOT investighează în acest dosar infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. 

Cum ar fi început afacerea

Potrivit anchetei, lui Răzvan Leu i-ar fi fost propusă implicarea într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase. Pentru dezvoltarea acesteia ar fi fost necesară obținerea unei linii de credit de 6 milioane de euro.

Călin Georgescu i-ar fi recomandat lui Leu să ia legătura cu Ionel Rusen, prezentat drept un om de încredere. La rândul său, Rusen i l-ar fi prezentat pe cetățeanul italian Massimiliano Arena, ca reprezentant al unei bănci din Elveția.

Pentru obținerea creditului, omului de afaceri i s-ar fi cerut să achite o garanție de un milion de euro. Potrivit informațiilor din dosar, alți 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiți pentru finanțarea campaniei prezidențiale a lui Călin Georgescu. Ulterior, Leu ar fi fost convins să transfere încă 100.000 de euro, sub promisiunea că finanțarea ar putea fi majorată la 15 milioane de euro.

Creditul promis nu s-ar mai fi concretizat, iar Răzvan Leu susține că nu și-a recuperat banii, prejudiciul reclamat fiind de peste 1,1 milioane de euro. 

De ce apare socrul lui Călin Georgescu în dosar

Potrivit referatului procurorilor DIICOT, după ce și-ar fi dat seama că a fost înșelat, Răzvan Leu a încercat să își recupereze banii inclusiv prin intermediul unui mediator autorizat.

Documentele anchetatorilor arată că, pe 6 octombrie 2023, Leu i-a transmis lui Călin Georgescu datele contului bancar pentru efectuarea unei plăți. Georgescu i-ar fi răspuns că va reveni, iar ulterior i-ar fi trimis o recipisă cu mențiunea „gata”.

Banii nu ar fi fost însă transferați direct din contul lui Călin Georgescu. Potrivit documentului bancar citat de procurori, Vasile Moldoveanu, socrul acestuia, a transferat în aceeași zi 118.000 de lei către Răzvan Leu, iar la detaliile tranzacției a fost trecută mențiunea „ÎMPRUMUT”. Existența transferului de 118.000 de lei din contul socrului este relatată și în presa care a consultat referatul DIICOT. 

Conform referatului, Răzvan Leu le-a declarat anchetatorilor că suma de 118.000 de lei ar fi reprezentat un „ajutor” oferit de Călin Georgescu.

Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, după ce Curtea de Apel București a admis contestația DIICOT la decizia inițială prin care Tribunalul București îl plasase sub control judiciar. 

Acuzațiile din dosar sunt în curs de investigare, iar persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: