Sprijin financiar pentru fermierii afectaţi de seceta din 2025. Iată sumele și condițiile

Producătorii agricoli ale căror culturi de porumb şi floarea-soarelui au fost afectate de seceta pedologică din 2025 vor putea primi un sprijin financiar de până la 333 de lei/hectar, în cadrul unei scheme cu un buget total de 155,36 milioane de lei, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). 
"Venim în sprijinul cultivatorilor de porumb şi floarea-soarelui, culturi care au fost grav afectate anul trecut de seceta pedologică. Sprijinul financiar pentru suprafeţele care au fost afectate în proporţie de 100% în 2025 este de până la 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro, şi se reduce treptat în funcţie de gradul de afectare. Deşi această sumă este sub cea solicitată iniţial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă totuşi o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgenţă acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern de astăzi asigurăm efectuarea plăţilor cel târziu până la sfârşitul anului", a declarat vicepremierul Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, citat în comunicat. 
Resursele financiare necesare implementării schemei se ridică la 155,361 milioane de lei, echivalentul a 29,6 milioane de euro, şi sunt asigurate în proporţii egale din fonduri europene şi de la bugetul de stat. 
Finanţarea europeană nerambursabilă reprezintă 50%, respectiv 77,68 milioane de lei (echivalentul a 14,8 milioane de euro), prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). De asemenea, contribuţia de la bugetul de stat reprezintă 50%, respectiv 77,68 milioane de lei, alocaţi prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2026, se arată în comunicat. 
Fondurile se acordă pentru suprafeţele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% şi maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al României, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii. 
Plăţile vor fi procesate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în limita bugetului aprobat, termenul-limită pentru efectuarea acestora fiind 31 decembrie 2026.

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: