Supărare în rândul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Își suspendă activitatea pe termen nelimitat

Nemulțumiți de proiectul legislativ privind pensiile de serviciu, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB) au decis marți, 26 august, să suspende activitatea, cu câteva excepții. Măsura va rămâne în vigoare pe durată nedeterminată, până când inițiatorii vor retrage propunerea legislativă.

Astfel, procurorii vor continua doar dosarele care presupun măsuri preventive privative de libertate și cauzele civile ce vizează emiterea ordinelor de protecție. În rest, activitățile judiciare, soluționarea plângerilor, primirea în audiență și relațiile cu publicul vor fi suspendate.

Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale a procurorilor, convocată de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru a formula un punct de vedere asupra proiectului de act normativ ce vizează modificarea pensiilor de serviciu și impactul acestuia asupra statutului magistraților.

Procurorii consideră că documentul „nu rezolvă niciuna dintre inechitățile sociale invocate în spațiul public” și, mai mult, ar contrazice angajamentele asumate prin PNRR și Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025. Ei critică lipsa unei fundamentări reale, a unor studii de impact și a unor măsuri tranzitorii clare, atrăgând atenția că instabilitatea legislativă riscă să determine plecări masive din sistem.

„Pensia magistratului nu trebuie să fie contributivă, ci să aibă un cuantum cât mai apropiat de ultimul salariu în plată”, au subliniat procurorii, invocând deciziile obligatorii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată, Adunarea Generală a solicitat CSM să dea aviz negativ proiectului, amintind că, prin Legea nr. 282/2023, au fost deja introduse măsuri importante – plafonarea pensiilor, clarificarea bazei de calcul și un calendar pentru creșterea treptată a vârstei de pensionare. În opinia procurorilor, înainte de a se propune noi schimbări, ar fi necesară o evaluare riguroasă a efectelor acestor reglementări.

Distribuie: