Tag: gabriela popi
Un doctor de familie din Constanța a fost găsit fără viață în Canalul Dunăre – Marea Neagră
O descoperire tragică a avut loc în cursul nopții trecute, în jurul orei 01.00, când polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al unei femei de aproximativ 50 de ani în apele Canalului Dunăre – Marea Neagră, la kilometrul 24+300.Cadavrul a fost recuperat și transportat la morgă, unde urmează să fie efectuată autopsia pentru stabilirea cauzei decesului. Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs tragedia, precum și pentru a stabili dacă există suspiciuni de natură penală.Potrivit primelor informații, femeia ar putea...





