Tag: intervenție
Zi plină pentru salvamontiști! 91 de persoane salvate din zona montană
Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat, sâmbătă, 70 de apeluri prin care a fost solicitată intervenția de urgență a salvatorilor montani, potrivit datelor oficiale transmise de autorități.Cele mai multe solicitări, respectiv 16 apeluri, au vizat Salvamont Maramureș. Alte nouă apeluri au fost înregistrate de Salvamont Lupeni și Salvamont Municipiul Brașov, iar cinci apeluri au fost direcționate către Salvamont Harghita. Intervenții au mai avut loc și în județele Sibiu, Gorj, Neamț, Bihor, Prahova, Caraș-Severin, Suceava, Mureș, Alba și Bistrița-Năsăud.În urma acestor intervenții, salvatorii montani au acordat ajutor unui număr de 91...





