Tag: protectia consumatorilor

AcasăEticheteProtectia consumatorilor

Protecția Consumatorilor a amendat cu aproape 750.000 lei importatori și comercianți de ulei de măsline

Importatori şi comercianţi de ulei de măsline au fost amendaţi cu suma de 748.000 de lei pentru o serie de deficienţe descoperite în timpul unor controale tematice derulate, la nivel naţional, în a doua parte a lunii octombrie, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).În perioada 14 - 31 octombrie, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au controlat 619 operatori economici, iar la 276 dintre aceştia s-a constatat nerespectarea prevederilor legale în vigoare. De asemenea, a fost verificată o cantitate de circa 17.000 litri ulei de măsline, din care peste...