Tag: reîncărcare

AcasăEticheteReîncărcare

Fără autorizație de construire pentru staţiile de reîncărcare vehicule electrice şi automatele de preluare a ambalajelor

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 173/2022 referitoare la măsurile privind componentele managementului deşeurilor, fondului local, turism şi cultură, sănătate, bună guvernanţă şi educaţie, stabilind, între altele, că se vor putea executa fără autorizaţie de construire lucrările pentru amplasarea punctelor sau staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice şi a echipamentelor automate de preluare a ambalajelor nereutilizabile.S-au înregistrat 255 voturi „pentru”, 3 „contra” şi 2 abţineri.Actul normativ stabileşte cadrul instituţional pentru participarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi...