Tag: sarbatoare preislamica
Hîdîrlez, sărbătoare preislamică înscrisă în patrimoniul UNESCO, celebrată la Mangalia
Uniunea Democrată Tătară organizează proiectul Hîdîrlez, înscris pe lista patrimoniului cultural intangibil UNESCO, cu sprijinul Ministerului Culturii, între 10-12 mai, la Mangalia.Scopul proiectului este cunoaşterea şi promovarea elementelor patrimoniului imaterial al comunităţii etnice tătare oferind un spaţiu de dialog intercultural prin apelul la redescoperirea jocurilor tradiţionale înscrise în patrimoniul UNESCO, a muzicii, dansurilor şi gastronomiei tradiţionale, a meşteşugurilor şi obiceiurilor prin interacţiune şi abordare practică.Proiectul reface legătura între istorie, cultură, artă şi educaţie, promovând conturarea identităţii etnice naţionale şi contribuie la aşezarea valorilor culturale naţionale şi punerea în evidenţă...




